CAPITOLUL 1: MORFOLOGIA ANALITICÃ NUMERICÃ

 

1.1. Achiziția de date; tipuri de date (continuare)

 

1.1.2. Informații “primare” (continuare)

p. 14

1.1.2.2. Forma (sau formatul)

            Alături de lățime, formatul definește forma concretă a corpului recipientului. Înainte de a descrie procedura de calcul, este necesar să privim Planșa I, Figura 2. Axa de simetrie (o) este gradată cu aceeași măsură constatată pe AO, de la centru (O) spre extreme, pozitivă deasupra și negativă sub a. Luând pe compas măsura AO și trasând cercuri la intervale regulate de pe axa o, obținem zone care permit o definire omogenă a corpului unui recipient, indiferent de lățime. În exemplul vasului înalt de la aceeași figură, punctul de inflexiune B (marcat cu un cerc tăiat) se plasează pe hașura "ALUNGIT", lățimea încadrându-se în definiția "LAT". Chiar dacă lățimea s-ar încadra tipului "MEDIU-INGUST", iar punctul B s-ar plasa în aceeași hașură, calota corpului ar merita, neîndoielnic, aceeași definiție ("alungit").

            Forma calotei superioare (F.s., sau Fs) determină, deci, poziția lui B față de axa de simetrie. Pentru a determina valoarea concretă a lui B, se ia pe compas distanța AO, se așază vârful în punctul B și se intersectează axa o, urmându-se calculul: 40 : AO x B'O. În cazul concret de la fig.1, F.s.= -7,4295.

            Determinarea formei calotei inferioare (F.i.) se face similar : 40 : AO x G'O = -3,175 (la fig. 1).

            În limbaj discursiv, recipientul desenat la Figura 1 are o calotă superioară de tip "lat-bombat", și o calotă inferioară de tip "mediu-lat - globular". Astfel de descrieri, măsurabile și controlabile, chiar dacă sună rebarbativ (la început!), sunt preferabile elegantei și sugestivei descrieri "vas cordiform", care lasă prea mult spațiu de interpretare asupra inimii.

            În fine, limbajul consacrat de literatura de specialitate (e.g. “vas înalt”, “cu gura larg deschis㔠etc.) este acceptabil dacă este controlat de cifre, respectiv dacă avem acces la date obiective.

            În practica curentă, “formatul” a căpătat două accepțiuni, ușor de deosebit din context. Primul înțeles este cel descris deasupra. Al doilea este legat de procesul de clasificare morfologică (v. § 1.3.3.), în care perechea de date lățime-format fac obiectul unor grafice de interpolare. Această pereche de date va fi numită, frecvent (v. în special volumul II – Anexe tehnice, secțiunea IV), formatul.

 

ÎNAPOI LA SUMAR VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – § 1.1.2.3 (arcuirea)